Țările europene sunt destinații populare de vacanță din mai multe motive, iar arhitectura istorică atractivă este doar unul dintre ele. Vizitarea unor biserici europene, fie că este vorba de Bazilica Sagrada Familia din Barcelona, Bazilica Sfântul Petru din Vatican (Roma), Hagia Sofia din Istanbul, este o modalitate excelentă de a cunoaște istoria și cultura zonei locale.
Sagrada Familia din Barcelona
Cine ajunge űn Barcelona nu poate să nu viziteze Biserica "Sfânta Familie", care se înalţă în inima oraşului.Emblema Barcelonei și opera magistrală a celebrului arhitect catalan Antoni Gaudí, La Sagrada Familia a fost începută construcție din 1882 și încă nu a fost finalizată.Lucrând în stilul modernismului spaniol, Gaudí a combinat stiluri precum Art Nouveau cu elemente ale renașterii gotice pentru crearea acestei capodopere cu totul unică.
Basilica Sfântul Petru din Vatican, Roma,Italia
Basilica Sfantul Petru din Vatican este cea mai mare dintre bazilicile papale din Roma și miraculosul centru al creștinătății. Bazilica a fost construită între anii 1506 și 1626 pe locul funerar al Sfântului Petru, cel mai important apostol al lui Iisus și primul episcop al Romei.
La proiectarea sa au contribuit câțiva artiști celebri: Donato Bramante, Michelangelo și Gian Lorenzo Bernini;Basilica Sf. Petru este considerată una dintre lucrările proeminente ale arhitecturii renascentiste, remarcabilă în special pentru cupola sa impresionantă.
Hagia Sofia din Istanbul
Hagia Sofia este considerată una dintre cele mai frumoase biserici din Europa, cu o vechime de peste 1.500 de ani. Biserica în stil bizantin a fost construită ca o catedrală creștină în anul 537 d.Hr. și a fost cea mai mare biserică a Imperiului Bizantin. În anul 2020 a fost transformată din muzeu în moschee.Hagia Sofia este renumită pentru cupola sa mare, minarete și mozaicuri creștine eterogene, dintre care unele. au fost acoperite cu medalioane negre și aurii. Vizitatorii Hagiei Sofia se pot aștepta să vadă o compoziție de artă creștină și islamică.
Înainte să porniți la drum în Europa, nu uitați să încheiați asigurarea de călătorie potrivită pentru o vacanță senină!