Toamna este anotimpul în care copiii se întorc la școală, prețurile zborurilor și al cazărilor scad, iar natura își schimbă culorile, răsfățându-vă senzațiile cu peisaje uimitoare.
Avantajele unei vacanțe de toamnă constă în mai puțini turiști, ceea ce vă oferă o experiență mai calmă și unică. În sudul Europei, veți evita temperaturile extrem de calde, în timp de toamnă vă puteți bucura de o temperatură confortabilă de 20 0C!
Iată câteva orașe care își merită locul pe lista vacanțelor de toamnă în Europa:
Viena este întotdeauna o alegere plină de satisfacții! Concerte de muzică clasică, grădini îngrijite în culorile toamnei,palate somptuoase care găzduiesc comori habsburgice și muzee de artă vă vor încânta sufletul și ochii. Evenimentele organizate în lunile toamnei oferă un plus de atracție pentru turiști.
Florența este unul dintre cele mai captivante și romantice orașe ale Italiei din regiunea Toscana. Un oraș plin de artă și arhitectură remarcabilă,cu străzi înguste, mărginite de clădiri elegante și istorice, biserici medievale și muzee de artă de talie mondială. În liniștea unei zile de toamnă, puteți vizita Galeria Uffizi, statuia David a lui Michelangelo și Domul din Florența. Pe lângă culorile minunate ale copacilor și reflecțiile strălucitoare de pe râul Arno, toamna este și sezonul vinurilor. Dealurile rurale minunate ascund unul dintre cele mai cunoscute tipuri de vin, Chianti.
Munchen, capitala Bavariei este un oraș plin de verdeață naturală,deține minunata arhitectură rococo. Marienplatz, piața centrală din inima orașului, este înconjurată de clădiri superbe și este imposibil să treceți mai departe fără să-i admirați măreția și stilul fascinant. Acest loc are și o serie de specialități locale delicioase: berea gustoasă servită la litru și cârnații albi serviți într-un mic restaurant sau în Biergarten. În fiecare an, la sfârșitul lunii septembrie,se organizează tradiționalul Oktoberfest și întregul oraș se transformă într-un magnific festival pentru câteva săptămâni.
Înainte de călătorie nu uitaţi să vă încheiați asigurarea de călătorie Axa ,pentru o vacanță de toamnă liniștită!